Conform Wikipedia: "The Haute Route, or The High Route or Mountaineers
Route is the name given to a route with several variations undertaken
on foot or by ski touring between Chamonix, France and Zermatt,
Switzerland."
Haute Route Ruta Inalta a fost parcursa prima data per pedes walking,
trekking de englezi la jumatatea sec.18; prima data pe schiuri in 1911.
La inceputuri tura se numea "The High Level Route". In prezent si in
limba engleza se foloseste denumirea franceza " "Chamonix- Zermatt Haute
Route" sau pe scurt "Haute Route".
Variantele clasice sunt una de trekking de 9 zile si una pe schiuri de 6
zile, care coincid in unele zone, dar in altele sunt diferite. Ca
distanta in km. in wikipedia apare 180 km ceea ce in mod sigur e gresit;
intr-o relatare foarte faina si utila a unei parcurgeri cu GPS in
aprilie 2006 a se vedea:
http://www.philippe-bourgine.com/chamonix-zermatt_2006.htmPr%C3%A9senta...
<http://www.philippe-bourgine.com/chamonix-zermatt_2006.htmPr%C3%A9sentation>
apare ca ruta pe schiuri are 87,5 km. Desigur ca asta e distanta
corecta. Se vad clar acolo si denivelarile pozitive si negative. In
etapa a 5-a, francezii din link-ul de mai sus au parcurs varianta pe
ghetarul Brenay, urcand si Pigne dArolla; noi am urmat varianta pe
ghetarul Otemma si am comprimat etapele 4 si 5 intr-una singura ! In
alte relatari ale unora care au parcurs ruta cu GPS-ul apar cifre de
80-85 km.
Ambele rute au mai multe variante fie ca punct de plecare Argentiere,
Verbier, Courmayeur, fie ca destinatie prelungire pana la Saas Fee,
fie devieri spre stanga sau dreapta ale rutei : una Chanrion Hut -Dix
Hut- Pigne d"Arolla- Vignettes Hut... Alex Doaga "si-a lui ceata" au
fost pe acolo; alta: Trient Hut- Grande Lui- La Fouly- Grand Saint
Bernard Monastery-Velan Hut- Valsorey-Hut... si altele. Una mult
indragita de trekkeri este "Italian Haute Route", cu debut in Cervinia
si final in Zermatt sau invers. Sau in circuit. Si care atinge
patrumiarii Breithorn, Polux, Castor, Liskamm si ai masivului Monte Rosa
: Piramid Vincent, Ludwigshohe, Parrot, Signalkuppe, Zumstein si
Doufour. Tastand magicile cuvinte Haute Route "Nenea Google" va ajuta sa
va documentati, sa visati, sa cugetati, sa alegeti si "sa aruncati
zarurile" !De pe internet www.gps-tracks.com
<http://www.gps-tracks.com> puteti sa descarcati track-ul de GPS- ceea
ce a facut Eugen pentru tura noastra. Track extrem de util in caz de ceatza.
De remarcat ca mai toate variantele te coboara dupa doua etape intr-o
localitate Champex, Bourg Saint Pierre, La Fouly la 1500-1600 m.
Varianta care incepe de la Courmayeur nu, dar in primele zile nu atinge
inaltimi de 3.000 m.
Perioada cea mai favorabila pentru parcurs pe schiuri este in aprilie-
mai- iunie. Iar orele cele mai favorabile sunt cele matinale, mai ales
in zilele insorite dorite mai ales de fotografi; caci soarele care
incalzeste puternic versantii, poate declansa avalanse. De aceea traseul
e impartit in etape de doar 5-7 ore. La pranz sa fii deja la cabana de
destinatie.
Traseul clasic pe schiuri e recomandat in 6 etape 6 zile, dar in
functie de conditiile meteo, de antrenament si dorinte se poate prelungi
sau scurta. Ca si in trasee de alpinism, unde de la ascensiuni de cateva
zile s-a ajuns la unele in cateva ore ex. cel mai cunoscut in
Eigernordwand si aici au aparut recorduri incredibile: in 2 mai 2008,
francezii Lionel Bonnel si Stephane Brosse au parcurs traseul in.... 21
ore si 11 minute !!! 8.800 m urcare si 8.000 m coborare, fara asistenta
tehnica, urcand si coborand doar pe bocanci si pe schiuri distanta
dintre biserica din Chamonix ora 01 si biserica din Zermatt ora
22.11 min !!! 8.800 m - 8.000 m ! De la nivelul oceanului pe Everest si
inapoi !!!
Desigur ca multi tineri incearca macar sa-i imite ! E la moda
parcurgerea non -stop ! Chiar cand noi eram la cabana Valsorey, la ora
23 din noapte a plecat mai departe o trupa de spanioli care facusera la
cabana doar o scurta pauza. Alti spanioli, care au dormit acolo ca si
noi, comprimasera primele doua etape, au parcurs-o ca si noi pe a 3-a,
dar in timp mai scurt 4-5 ore, apoi aveau in plan sa comprime
urmatoarele trei, deci sa parcurga Haute Route in doar 3 zile:
lunga-scurta-lunga ! Acest stil are avantajul - ca si in cazul catararii
in marii pereti sau ascensiunilor pe mari varfuri - ca "actorii" pot
beneficia de ferestrele de vreme buna care de obicei nu sunt prea mult
timp "deschise" ! Personal nu as parcurge ruta non stop, adica mergand
si noaptea, chiar daca as fi antrenat pentru asa ceva. Caci merg pe
munte sa-l vad, sa-l admir, sa fac fotografii. Am facut uneori exceptii
in nopti cu luna plina, care - mai ales iarna- e ceva cu totul deosebit.
N-am indraznit nici eu si nici Marlene sa visam a parcurge candva mitica
Haute Route si mai ales pe schiuri. Dar acum e "bomboana de pe tortul
nostru montan".
"Fereastra" in care ne-am aflat noi in Alpi a fost nesperat de lunga. Se
vede in imaginile postate de noi. DAR ! In primele 2-4 zile de vreme
buna de dupa ninsori stiam si fara buletinele de avalansa ca riscul e
mare. Se anunta a fi de grad 4. Si au fost avalanse cu victime chiar pe
traseul HR. Asa ca noi am amanat "startul" si retinerile de locuri la
cabane si in acele zile am facut schi si pe partii si pe langa ele, mai
ales pe versantul italian, asa cum am relatat in "episodul 1". Daca apoi
incepeam HR de la capatul ei francez ChamonixArgentiere, riscam sa nu
ajungem la Zermatt. Si intr-adevar n-am fi ajuns. Si "am fi plans" dupa
luuuunga si fascinanta coborare "sub privirile ingaduitoare ale
Matterhornului." Asa ca "am sarit" peste primele doua etape: 1. Chamonix
Argentiere- Trient Hut si 2.Trient Hut- Bourg St.Pierre, parcurgand
din Haute Route doar etapele 3-6.
Miercuri 6 mai: Burg St.Pierre-Valsorey Hut.
A sosit in fine ziua pe care de cateva saptamani o asteptam cu
nerabdare, cu emotii, cu temeri, dar desigur si cu sperante si curaj.
Caci stim ca "speranta moare ultima" ! Iar eu imi amintesc, dar nu clar,
o afirmatie facuta de un alpinist in Himalaya. Am cautat-o la revenirea
acasa si v-o redau: "Daca ne-ar lipsi curajul, am putea considera
expeditia incheiata" -Friedl Mutschlechner, in BC din Kanchenjunga,
1982. Ca numar de ore de mers va fi o zi scurta 5-6 ore. Dar cea cu a
diferenta de nivel de urcat cea mai mare: 1400 m. In plus, spre
deosebire de etapele urmatoare care sunt o succesiune de urcari si
coborari, in etapa asta e doar urcare continua.
Trezirea la ora 5. In doua camere suntem toti noua : Puiu Dimache, Mihai
Pupeza, Vieri Piemonteze, Ed Jackson, Adi Iordan, Eugen Popescu, Cezar
Manea, Marlene si Dinu Mititeanu. In seara precedenta ne pregatisem
desigur bagajele: ce ramane in masini, ce luam cu noi. Vesnica dilema:
"sa nu am greutate prea mare, sa nu las vreun obiect de care s-ar putea
sa am nevoie". Pe paturi si pe jos era un bazar: aparate foto, sepci cu
protectie a obrajilor si cefei, caciulitze, saci-pijama, casti, "foci",
coltari pentru schiuri "cutzite" , coltari pt. bocanci, 15 m de coarda
de echipa, ham-uri, carabiniere, anouri, prusice, pioleti, DVA-uri,
sonde de avalansa, lopeti, pitoane de gheatza, ochelari anti UV, creme,
bidoane pt. lichide, plicuri cu "prafuri de apa minerala", batoane
energetice si tot felul de alte alimente concentrate si fructe
liofilizate. Stim ca unele probabil le vom cara degeaba si chiar dorim
asta: DVA-urile, sondele, lopetile, castile, coarda, prusicele. Unii,
chiar si la ore mici, nu putem pleca fara a manca; altii se plang ca nu
pot sa manance la ore asa de matinale. Soferii Eugen, Mihai, Vieri se
grabesc caci trebuie sa duca masinile in parcarea primariei. Alergam pe
scari cu sacose incarcate cu ce nu ne trebuie pe Haute Route. Cezar
ajunge cu intarziere in curtea pensiunii, soferii au plecat. Asa ca va
face un mic ocol prin parcarea primariei si ne va ajunge din urma, caci
a fost si el ieri in recunoasterea traseului. Desigur ca suntem atenti
ca din cauza grabei sa nu uitam schiurile si betzele pe care le
depozitasem intr-o camera de la demisol.
La 6.30 suntem in marginea oraselului Bourg Saint Pierre care -am vazut
in episodul anterior- acum se lauda pe diverse panouri ca pe aici a
trecut si a stationat in 1800 Imparatul Napoleon, imparat care nu s-a
tinut de promisiunile facute locuitorilor. La fel ca Imparatul Franz
Josef, a carui decoratie Avram Iancu a refuzat -o din cauza
promisiunilor facute de imparat motzilor si natiunii romane din Ardeal
si neonorate.
Trecem in zori de zi pe langa stanele vazute si fotografiate ieri dupa
amiaza de cei trei "cercetasi". Desigur suntem cu schiurile pe rucsaci.
Abia dupa aproape doua ore dam de zapada fara discontinuitati. Pana sa
ne montam focile, ne ajunge si Cezar. Iesim curand in soare. Urcusul e
inca lin. Dar de jur-imprejur, creste si varfuri ne indeamna sa le
fotografiem. Ed, care e cel mai tanar si e mereu in fatza cu cateva sute
de metri, o ia spre inainte-dreapta, pe urmele unei persoane ce ne
depasise. Probabil atras de maretul Mont Velan spre care spre Velan Hut
duceau acele urme. Noi insa cotim pe urmele majoritare spre
inainte-stanga; ne vede si Ed si revine spre noi. De pe terasa glaciara
urmatoare, urmam tot varianta din stanga. exista si o varianta prin
dreapta crestei stancoase pe umarul careia zarim steagul elvetian care
indica faptul ca acolo e tinta zilei.. Poteca de urcare facuta de
predecesori serpuieste printre si peste avalanse.
Dar la ora asta nu e
pericol sa mai curga altele. Fara sa ne fi grabit, la 11.50 ajungem la
cabana Valsorey aflata la 3.030 m.
E o ora la care in Carpati nu suntem nici la jumatatea traseului. Dar
aici... e altceva. Asa ca,dupa ce ne shimbam tricourile umede de efort,
avem vreme de admirat superbul peisaj din jur, de a identifica diversele
varfuri sau macar de a incerca asta. Ne ajuta cei care au mai fost pe
aici- Puiu si Mihai. In spatele cabanei este Grand Combin de Valsorey
4.184 m. Spre acolo vom urca maine dis-de-dimineata.
In fatza, mai
aproape de noi e impresionantul Mont Velan- 3.731 m. Vedem si cabana
Velan pe la care trece varianta Grand Lui a HR. In stanga e o creasta
zimtzata: Les Aiguille Acele du Valsorey. Zarea o domina Mont Blancul.
Langa el, inconfundabila creasta si al sau perete nordic: Les Grandes
Jorasses. Apoi Les Courtes, Les Droites, LAiguille Verte. Pe acolo pe
undeva e si LAiguille dArgentiere pe langa care ar fi trebuit sa
trecem in etapa 1-a a HR si Mont Dolent si Aiguille du Midi si
celelate Ace ale Chamonix-ului. Nu ne mai saturam privind si
fotografiind. Abia cand unul din echipa ne invita sa ne luam locurile de
dormit in primire, ne conformam. Desigur ca si aici, ca la toate
cabanele din Alpi, ne lasam bocancii pe rafturile dintr-o camera de la
intrare, ne alegem papuci sau saboti pe masura, ne lasam schiurile,
pioletii, betzele. O lunga odihna inca nemeritata, caci alaltaieri a
fost zi de odihna, ieri zi de transfer auto din Italia in Elvetia iar
azi am urcat agale doar 6 ore.
La ora 18 se serveste cina, care e un fel de masa de pranz: ciorba,
piure cu carne, desert.
Apoi iesim iarasi afara sa admiram culorile
crestelor, culori care se schimba pe masura ce se apropie apusul... Ne
culcam devreme, caci si trezirea va fi devreme...
Joi 7 mai: Valsorey Hut- Vignettes Hut.
Toate prognozele promiteau o zi superba. Ultima superba. Asa ca
hotarasem inca de ieri sa incercam a comprima intr-una singura etapele 4
si 5. Alt motiv era ca plecase cabanierul de la Chanrion si ar fi
trebuit sa dormim in "camera de iarna" si sa mancam din rucsaci. Si
aflasem seara ca si altii aveau ca tinta Chanrion Hut, deci am fi dormit
in aglomeratie. In plus eram asteptati in acea seara la cabana Vignettes
acolo nu se facuse a 2-a amanare . Mai discutasem aseara si varianta
sa depasim Chanriot Hut si daca nu ne incadram in timpul necesar a
ajunge la Vignettes Hut, de pe ghetarul Otemma sa urcam in dreapta la
refugiul bivuacul Singla.
Inca inainte de ora 4 dim. este deja mare forfota in cabana. Cand intram
noi in sala de mese, unii deja se ridicau de la micul dejun. La ora 4.45
suntem si noi cu rucsacii in spinare si pornim "la frontale". Nu suntem
primii la "start", dar nici ultimii. Vieri se hotarase de ieri ca
renunta la continuarea turei; avea ritm prea lent pentru ce si cat urma
sa facem. In fatza se instaleaza Ed. Dupa el sunt Puiu, eu, Marlene,
Cezar si ceilati trei, la 10-15 m unul de altul. Ne montasem coltzarii
pe schiuri inca de la cabana, caci zapada de pe ghetarul Meitin e
"bocna". Stiam ca dupa o vreme, pe la jumatatea urcusului spre Plateau
du Culoir, va trebui "sa ne descaltam" de schiuri, sa le punem pe
rucsaci si sa ne montam coltzarii de bocanci, caci panta devine tot mai
abrupta; in cartea ce-o avem scrie ca are 50 grade si ca uneori
necesita a folosi pioletii si coarda. In timp ce primii patru facem
asta, ne ajunge Cezar care ne comunica faptul ca ceilalti trei
renuntasera si ei ! Motivul: Mihai avea niste simptome ciudate. Probabil
ca nu putea sti daca vor disparea pe traseu sau se vor agrava. Eugen si
Adi, din solidaritate montana si din prietenie, s-au hotarat fiecare
fara a discuta intre ei sa coboare cu el. Gest laudabil ! Dar ar fi
trebuit sa coboare doar unul. Din fericire a fost ceva trecator si cand
in aceeasi zi au coborat toti patru pe schiuri spre Bourg Saint Pierre,
Mihai era cel dintotdeauna !
De fapt si din locul de unde s-au intors,
Mihai a coborat in viraje elegante spre Valsorey Hut unde ramasese
Vieri !, l-am vazut si noi de sus. Spinoza a scris: " Cele mai multe
neintelegeri dintre oameni provin din faptul ca nu-si exprima bine
propriile ganduri si le inteleg gresit pe ale altora". Eu cred ca asa
ceva a fost in acea dimineata si din pacate trei oameni care isi doreau
si puteau face Haute Route, nu au mai facut-o !
Desi unii au coborat ieri pe aici, iar altii au urcat inaintea noastra,
avem ceva emotii cand facem traversarea spre dreapta pe o placa de vant.
Oftam usurati cand, prin zona unde cornisa e mai mica, iesim in Plateau
du Culoir.
Salutam soarele si un orizont de creste si varfuri. Nu
departe de noi, in dreapta e bivuacul Musso la 3664 m. Ne dam jos
schiurile din spinare si focile de pe ele. Eu fac poze. Puiu ne mai
explica panorama. In spatele nostru e Mont Blancul si si varfurile "din
garda lui", pe care le admirasem ieri de la Valsorey Hut. In stanga
noastra e impresionantul varf principal de Grafeneire al lui Grand
Combin- 4.314m. In fatza, dincolo de Valee d"Aosta, e lantul muntos ce
"proemina" cu Grand Paradiso. Dar tot Puiu ne si grabeste. Debutul
coborarii pe ghetarul Sonadon e abrupt, zapada inghetata. Eu si Marlene
avem iar emotii, dar "luam taurul de coarne" si ne straduim sa nu-l
facem pe Puiu, care e deja jos, sa ne astepte prea mult. Desigur ca Ed e
iarasi cu sute de metri mai inainte; pana sa ne montam iarasi focile
pentru urcarea ce urmeaza, el e deja in Col du Sonadon. Urmeaza o lunga
si placuta coborare pe Glacier du Mont Durand, pe zapada mai
"prietenoasa". La un moment dat vedem jos in stanga barajul si lacul
Mauvoisin; in fatza e ghetarul Brenay, la baza lui e cabana Chanrion.
Stim de la Puiu ca traseul pe la Chanrion Hut si pe ghetarul Brenay e
mai variat, mai spectaculos, mai fotogenic. Dar noi traversam spre
dreapta, caci ruta pe ghetarul Otemma e mai putin periculoasa si mai
scurta. E ora 10.30. Facem o pauza de masa de aproapre o ora, dupa care,
trecand printr-un sector de chei, pe langa un mic lac de acumulare,
intram pe ghetarul Otemma.
Zapada e tot mai moale, caldura tot mai mare.
Urcusul e lin, dar lung,monoton, pare interminabil. Dar asta doream: o
faina si lunga tura serpuinda printre varfuri ale Alpilor. Si suntem "in
grafic"; nu se pune problema sa urcam si sa dormim la Bivuacul Singla pe
care-l zarim cocotat la 3.199 m pe un umar al crestei din dreapta,
creasta pe care e granita cu Italia ! La ora 17.30, asadar dupa 12 ore
si 40 minute de la plecare, ajungem la "luminita de la capatul
tunelului"- cabana Vignettes -3.160 m., a carei inspirata plasare in
peisaj o stiam din fotografii. E mare, e faina, va deveni si mai faina
caci e renovata recent. Este si ea gandita a fi cat mai functionala. E
plina ! Dar avem locuri retinute in sistem demi-pensiune.
Cateva poze,
apoi ne spalam cu zapada si ne imbracam cu haine curate. un afis ne
cere scuze ca in cabana apa nu curge din cauza unei conducte deteriorate
de curand !. La ora 18 se serveste cina. Exact ce dorim; nici prea
putina mancare, nici prea multa.
De la cei ai cabanei aflam ca
intr-adevar de maine se va strica vremea. Unii spun ca doar de dupa
masa, altii ca inca de dimineata. Puiu stie ca solutia de rezerva ar fi
sa coboram spre Arolla. Insa pe ceatza nici asta nu va fi usor; GPS-ul a
ramas la Eugen. Vom vedea ce vor face celelalte multe grupuri, probabil
unele din ele cu ghid. Toata lumea se culca devreme, ora 20-21 ! Toti au
venit aici " sa faca munte", nu sa faca chefuri pana tarziu in noapte ca
la cabanele din Ro ! Suntem obositi, dar mie somnul imi vine greu din
cauza gandurilor: am pierdut primele doua etape ale HR, ar fi atat de
dureros s-o pierdem si pe ultima, pe cea a carei ultima si lunga
coborare e strajuita de Fascinanta Piramida.
Vineri 8 mai: Vignettes Hut- Zermatt.
Din ghidul "The Haute Route" al lui Peter Cliff aflam ca azi vom
parcurge 30 km, traversand 7 ghetari si trecand trei pasuri "col"-uri.
Acceasi forfota in plina noapte ca si ieri la Valsorey. Afara e ceatza.
Noi suntem "plouati". Dar cand plecam din cabana devenim mai optimisti:
doar varfurile sunt acum in nori. Asa ca parcurgem o vreme in sens
invers traseul pe care am sosit ieri, pana in Col de Chermotane- 3.053
m. Iuhuuu ! Apar cateva petice de cer albastru ! Au efectul unor cafele
tari, asa ca urcam cu spor pe ghetarul Collon spre Col de lEveque
-3.386 m. spre care urca multe grupuri. Pe unele chiar le depasim, caci
ghizii ii leaga in coarda si inainteaza in sistem "margele pe atza". Asa
o fi regula, caci zona nu e crevasata. In schimb, in partea opusa,
coborarea o fac si acestia cate unul, nelegati in coarda ! Urmeaza o
lunga traversare a zonei superioare a ghetarului Arolla, lasand in
stanga bivuacul Bouquetin. Apoi, devenim din nou alpinisti si urcam "la
coltzari" si cu schiurile pe rucsaci panta abrupta pana in Col de Mont
Brule -3.213 m.
Daca ne uitam pe harta, vedem ca trecem in Italia pentru
o vreme ! Vom cobori pe schiuri, dar nu mult, caci va incepe o lina, dar
lunga urcare pe un ghetzar cu nume ciudat: Haute Tsa de Tsan, spre mult
doritul Col de Valpelline. Nu ne dam seama daca plafonul de nori coboara
si el, sau doar noi castigam altitudine si "intram cu capul in nori".
Suntem in nedoritul white-out; daca ramai 1-2 minute pe loc, deja nu-l
mai vezi pe cel din fatza. In plus, incepe sa ninga. Asta e grav, caci
daca se astupa urmele predecesorilor si persista ceatza, in coborarea pe
cei trei ghetari succesivi spre Zermatt, va fi dificil, stresant si
periculos de a alege traseul, de a ne strecura printre zonele crevasate.
La ora 12 suntem in Col de Valpelline- 3.562 m. Vom intra iarasi in
Elvetia ! Norocul e ca ninsoarea doar ne speriase. Puiu ne cere "sa
tinem aproape". El coboara primul si cauta a se mentine pe unde sunt mai
multe urme. Suntem pe ghetarul Stockji. Ne oprim mereu sa ne regrupam.
Suna telefonul meu ! E Eugen care ne intreaba unde suntem si ne spune ca
el si Vieri au lasat masinile la Taesch nu e voie cu ele in Zermatt si
acum ne asteapta la "Zmutt" ! Sunt bucuros, dar si nedumerit, eu stiu
doar ca acest nume il poarta una din cele patru creste ale Maretei
Piramide, cea dintre fatza vestica si cea nordica pe sub care vom trece.
Ii spun ca suntem in ceatza si coboram incet, cu atentie. Din fericire,
iesim curand din ceatza. Asa ca traversarea spre dreapta pentru a
continua coborarea pe ghetarul Tiefmatten e mai simpla. Stim ca in norii
din dreapta sunt impresionantii patrumiari Dent d Herens si
Matterhornul. Speram sa nu se lase prea mult rugati a-si elibera
fruntile si piepturile. Si.... bucurie ! Se intampla minunea ! Ramanem
muti de uimire si de fericire ! Declansez in graba, uitand sa verific
setarile.
Puiu se simte dator sa aiba grija de noi, si ne roaga "sa nu
pierdem vremea" pe sub acesti pereti ale caror pante si praguri sunt
pline de "vagoane" de gheatza si zapada, oricand gata s-o ia la vale !
Il inteleg, ii urmez, dar ma opresc mereu sa mai declansez inca o data
si inca o data... Nu vreau sa fac poze din mers, nu vreau sa vad acasa
ca au iesit miscate si sa-mi dau cu pumnii in cap ! Intr-una din
scurtele pauze ale celor patru coechipieri, il sun pe Eugen sa ii dau
vestea cea buna: ca am scapat de ceatza, ca acum traim un vis frumos.
Da, am din nou senzatia ca doar visez ! Puiu e un magician: alege cele
mai faine si mai sigure variante de coborare, cand pe stanga, cand pe
dreapta, cand pe mijlocul ghetarului. Caci urmele predecesorilor duc
uneori si deasupra unor praguri, de unde revin si ele in locuri mai
blande. Ajungem chiar langa Matterhorn, la baza crestei Zmutt. De aici
la vale si ghetarul "nostru" se numeste Zmutt. Stim ca undeva, sus in
stanga, se afla cabana Schonbiel, unde unii mai raman o noapte daca e
cazul. Noi continuam pe sub renumita Fatza Nordica. Fatza care in zona
inferioara este de fapt un ghetar suspendat. Alpinistii care urca Fatza
nordica, o abordeaza de la cabana Hornli, Matterhorngletscher fiind o
ruleta ruseasca. Ne vom convinge peste vreo ora... Caci mai intai avem o
problema tehnica: Marlenei i se rupe un schiu ! Lui Cezar inginer si
lui Puiu medic le vine ideea "sa imobilizam fractura". Cu ce atela ?
Cu.... o sonda de avalansa ! De mare ajutor ne este o rola rezistenta de
banda adeziva din trusa de reparatii a lui Ed. De aici mai departe se
coboara lin, fara viraje. Asa ca Marlene lasa mai toata greutatea pe
schiul "sanatos" si inainteaza mult mai repede decat ar fi facut-o fara
schiuri, caci s-ar fi scufundat. Eu sunt ultimul, la o anumita distanta
in spatele ei, caci mereu intorc capul si ma mai opresc sa mai vad si sa
mai pozez "Minunea". Dar o intoarcere o fac indemnat de un zgomot
puternic: vagoane de ghetza pulverizata se rostogoleau spre locul in
care fusesem cu cateva minute mai inainte. Marlene imi striga: "hai
de-acolo !" Raspunsul meu: "Dupa ce fac poze!" Fac vreo 5 -6, caci imi
dau seama ca nu-s pe traiectoria ei.
Voi vedea acasa ca facuse si Cezar,
care era mai in fatza. Dar pozele nu pot reda mesajul de forta ce ni l-a
trimis Matterhornul. Am inteles inca o data de ce Puiu ne grabea, caci
mai trecusem pe sub astfel de "sabii ale lui Damocles" atarnate de
"sfori" care nu puteam sti in ce moment se pot rupe...
La ora 15 ajungem la drum. Le multumim schiurilor pentru "transport",
caci de aici, vreo doua ore le vom transporta noi pe ele. o sageata de
marcaj indica "Zermatt 1.45 h". Dupa o ora, de langa uzina electrica,
zarim peste vale "Vidrenii de Sus" -cum am spus eu in gluma numele unui
catun al satului Racatau din Apuseni. Acesta era acel Zmutt unde ne
asteptau de cateva ore bune prietenii Eugen si Vieri.
Un drum secundar
ne duce la ei. Felicitari, imbratisari, intrebari, raspunsuri, regrete
ca n-am fost impreuna pana aici. Multumiri pentru gestul lor de a ne
astepta si intampina. Cateva din fotogenicele casutze ale acestui catun
folosit canva doar vara, ca si cele multe similare din Apuseni au
devenit case de vacanta. Am vazut si "firme" japoneze pe unele dintre
ele! Toate sunt ridicate de la sol si au la cele patru colturi cate o
piatra de forma unei roti de moara ce nu permite rozatoarelor sa urce si
sa intre.
Poteca e lata, foarte faina si dotata din loc in loc cu banci
pe care ni se ureaza in patru limbi bun venit . In fatza vedem deja
Zermatt-ul. La intrarea in el, la ora 17, dupa mai mult de 12 ore de la
plecare, Eugen ne face celor cinci poza de grup pe care alpinistii o fac
pe varf ! Am fi preferat sa rugam un trecator sa ne faca aceasta poza,
in ea sa fim toti noua ! Poza de varf in Zermatt? Da, pentru noi, Varful
"muntelui" Haute Route este aici !
Asa cum scria cineva, "in alpinism,
ca si in dragoste, adevarata fericire consta in drumul spre tzel, nu in
atingerea lui !". Acolo, pe Haute Route am fost fericiti ! Acum suntem
doar multumiti. Defilam agale in clapari pe stradutele din Zermatt. Nu
indraznesc sa le spun amicilor ca eu as vrea sa mai trec o data pe la
micul cimitir unde sunt morminte sau macar placi cu numele ghizilor
Michel Croz, Taugwalder - tata si fiu membri ai tragicei prime
ascensiuni pe Matterhorn in 14 iulie 1865 si ale altora. cititi daca
va intereseaza
http://www.dinumititeanu.blogopedia.biz/17-ture-externe/fascinanta-piramida
. Mai facem o poza de grup pe o terasa din gara, cu cate o halba de bere
in maini, in asteptarea orei de imbarcare in trenul ce ne va duce 6 km.
In modernul imens garaj subteran din Tasch ne despartim de Puiu si Vieri
care pleaca spre Italia. Ne pare rau ca Mihai si Adi nu-s si ei aici !
Noi, cei patru din Ro, plecam cu masina lui Eugen spre casa. Abia pe la
ora 2 din noapte, la scurt timp dupa trecerea din Germania in Austria,
urcam tiptil pe scarile casei si pensiunii familiei Messner cuscri,
ginerele si fiica lui Cezar , facem cate un dush si apoi ne scufundam
in paturile care "ne absorb".
Sambata 9 mai: Hotaram sa nu plecam spre casa la ora 10-11, cum era
planul initial. Gentiletea gazdelor din aceasta localitatea- o perla a
Tirolului- peisajul natural si urban ce ni se a imprima pe retina, in
suflete si in aparatele foto intr-o lunga plimbare, este un delicat
"desert" al mesei festive numite "Haute Route".
Duminica 10 mai, pe la ora 17, in parcarea motelului Lutsch de langa
Sebes, eu si Marlene ne despartim de Eugen si de Cezar. Nu putem spune
ce ar fi trebuit. Nici imbratisarile nu reusesc s-o faca. Nu va putem
spune aici nici Voua ce am simtit, ce am gandit acolo, PE Haute Route.
Ca sa intelegeti ce n-am reusit sa va spunem, ar trebui sa parcurgeti
Haute Route. Sunt convins ca multi o veti face. V-o doresc din toata inima.
Dinu Mititeanu - 28 mai 2009, exact la o luna de la plecarea spre "
marea aventura", devenita "marea bucurie".
