Introducere
Mihaela:
Tabara internationala de catarat in SUA? In Indian Creek? In octombrie? Hmm?
suna tare bine. Costuri? A? plateste Clubul Alpin Roman drumul iar Clubul Alpin
American asigura mancarea si transportul local plus cataratori locali pe post de
ghizi, cazarea la cort, zona de desert in care perioada ideala e chiar toamna cand
in Romania de obicei ploua si se face frig si iar ploua; alte costuri ar fi
viza si o taxa de inscriere de 100: nu e rau deloc.
Din pacate anuntul CAR pe listele de discutii de alpinism n-a avut un ecou prea
puternic si n-a prea atras atentia, chiar daca lasa posibilitatea inscrierii si
celor care nu sunt membrii. Sa fie lipsa de interes pentru catararea de fisura
crack climbing, sa fie lipsa de informatii despre zona asociata cu lipsa de
detalii din anunt desi o simpla cautare pe Internet dezvaluia misterul zonei?
sau o fi poate noutatea evenimentului, dat fiind ca evenimentul era in premiera
absoluta.
Ideea evenimentului ii apartine lui Jim Donini, presedintele Clubului Alpin
American AAC, catarator si alpinist pasionat, care a fost placut surprins de
intalnirea internationala BMC Clubul Montan Britanic, un eveniment cu traditie
organizat in Anglia unde Jim participase ca si oaspete de onoare. N-a fost
foarte incurajat de organiozatorii britanici, care l-au avertizat sa nu se
astepte la o participare numeroasa avand in vedere ca sunt la prima editie. De
la idee la practica n-a fost un drum prea usor: desi locatia era clara, zona
Indian Creek fiind unica in lume prin tehnica de catarat, intindere si numar de
trasee, cazarea se rezolva usor fiind suficient loc de campare iar cataratorii
isi puteau aduce corturile proprii, ramanea in principal problema mancarii si a
apei. Fiind zona de desert, cu cele mai apropiate surse de apa si alimente in
Moab la o ora de condus, trebuiau asigurate pentru cei aproximativ 80 de
cataratori pentru intreaga perioada, vreo 5 zile.
Mihai:
Dupa saptamani de pregatiri si antrenamente plecam in sfarsit spre SUA cu o
saptamana inainte de tabara si ?haiducim? din Los Angeles pana in Denver 1600
mile via Joshua Tree si Grand Canyon; dar asta e alta poveste, o gasiti aici:
http://mihaic.blogspot.com/search/label/America. Ne intalnim cu organizatorii in
3 octombrie la Aeroportul din Denver de unde suntem condusi in Golden, un oras
satelit al Denverului, unde se afla sediul AAC.
Mihaela:
M-a impresionat sediul Clubului Alpin American prin marime si functionalitate.
Am fost intampinati cu entuaziasm de Dana Richardson, Dave Turner si John Fodor
ca si organizatori principali, am primit niste cadouri de bun venit gen banda de
protectie pentru catarat, farfurii demontabile Patagonia, reviste, dulciuri
energizante din fructe... o gramada de bunatati care ne-au prins tare bine in
tabara.
A dou azi foarte devreme am pornit spre Indian Creek in microbuse inchiriate de
catre organizatori; ca si soferi erau membrii AAC fete si baieti deopotriva.
ABC Crack Climbing
Mihai:
Ploaia mocaneasca ce ne-a insotit tot drumul din Golden spre Indian Creek via
Moab nu ne slabeste nici la locul unde montam tabara. Ni se spune ca putem monta
corturile oriunde in acea zona cu rugamintea de a lasa cat mai putine urme,
desertul fiind un loc fragil care se degreadeaza foarte usor si se regenereaza
foarte greu.
Mihaela:
In tabara ne-a intampinat Jim Donini, presedintele AAC, cu zambetul pe buze. Era
dornic sa cunoasca fiecare participant si era incantat de numarul mare de tari
prezente. A fost placut surprins ca Mihai Pupeza, presedintele CAR, ii transmite
salutari.
Alaturi de Jim erau Brittany Griffith, responsabila cu organizarea, buna
dispozitie si maestru de ceremonii neobosit, impreuna cu alti 30 cataratori
americani: unii erau deja acolo de cateva zile, ajutand la instalarea taberei de
baza cu bucatarii, provizii si instalatii de tot felul, altii tocmai sosisera
impreuna cu noi si erau nerabdatori sa ajunga la stanca.
Vremea era ploioasa si parea tare ciudat in desert? Am instalat repede corturile
intr-o pauza de rapaiala, am luat masa si am incercat sa cunoastem cat mai multa
lume. Seara nu s-a prelunit prea mult pentru ca toti erau obositi si vroiau sa
se pregateasca pentru ziua cea mare de catarat, pentru multi oaspeti prima zi pe
celebrele fisuri din Indian Creek.
Dimineata ne trezim plini de energie dar foarte emotionati, pentru noi urmand
prima experienta pe fisuri, pe gresie si pe mobile pe deasupra. Cu mobilele ne
mai jucasem putin in Joshua Tree o zona superba de desert cu foarte multe
trasee de catarat si de boulder; am trecut pe-acolo inainte de tabara, dar era
granit, chiar daca era destul de diferit fata de ce incercasem in Retezat si
Europa, iar gradele mici declarate in carte gen 5-6 noua ni s-au parut mult mai
grele - abia la sfarsitul zilei am inteles si de ce: erau trasee de fisura iar
noi le-am catarat pe fete, cu bavareza din cand in cand :. In Indian Creek
stiam ca traseele pornesc de pe la gradul 7 in general? iar in tabara toti cei
cu care vorbisem pana atunci cam erau fie ghizi fie cataratori profesionisti.
Mihai:
Suntem repartizati cate 2 unui catarator gazda, multi la numar si veniti de prin
toate colturile Americii. Prima zi e la Fin Wall, pentru mine a fost singura zi
in care eu si Mihaela am catarat la faleze diferite. Invat sa imi protejez
mainile cu leucoplast infasurat in special in jurul incheieturilor, dosul palmei
si primii 10 cm ai antebratelor, locurile cele mai expuse. In final ajung sa am
un soi de manusi de leucoplast. Primul traseu incepe cu o portiune mai
framantata, cu posibilitati de priza mai variate pe care ma descurc, apoi
urmeaza o fisura de cativa metri marginita de 2 pereti perfect plani. Aici incep
problemele, fac cunostiinta cu jamming-ul. Palmele se introduc in fisura, care
nu are colturi de care sa prinzi, ci totul este la aderenta, in functie de
dimensiunea fisurii se folosesc diferite chei de plama, de deget? si folosind
aderenta buna a stancii te ridici in aceste prize imaginare. Urmeaza picioarele
care se introduc cu degetul mic in jos si apoi se rasucesc spre interior pana se
intepenesc in fisura, partea care mi s-a parut cea mai dureroasa, la propriu.
Americanii glumeau spunand ca atunci cand simti ca te doare e un semn bun,
inseamna ca procedezi bine. Imi ia multe incercari pana reusesc sa ma ridic in
jamming si sa inaintez cativa pasi. 
Echilibrul e ciudat, la prima vedere pare
chiar caraghios, trebuie sa iti mentii centrul de greutate paralel cu fisura si
sa inaintezi cu miscari din solduri si umeri. Incerc a doua ora acelasi traseu
si deja e mult mai bine dar tot am tendinta sa folosesc bavareza ?layback? cum
ii spun americanii in locul jamming-ului. E insa dificil sa tii bavareza pe
aceste fisuri, in plus stanca foarte abraziva roade pielea de pe degete. Un alt
dezavantaj major al bavarezei vs. jamming apare atunci cand mergi cap si trebuie
sa plasezi asigurarile mobile frienduri, ?cams? cum le ziceau ei: in cazul
bavarezei esti in lateralul fisurii si nu vezi practic fisura ca sa poti asigura
eficient.
Urmeaza alte trasee cu fisuri din cele mai variate, de la unele in care abia iti
incap varfurile degetelor pana la altele in care intri cu tot corpul si faci
chei de genunchi, coate sau spate. Ma ajuta mult si indicatiile primite de la
cataratorii gazda si de la ceilalti participanti care, spre deosebire de noi,
mai catarasera fisuri si inainte.
Seara foc de tabara, bineinteles cu lemne aduse de organizatori, se inmaneaza
primele premii ale teberei printre care si cel pentru: ?manish lead by a girl? cea
mai barbateasca ascensiune cap a unei fete si se anunta pentru a doua zi
premiul pentru: ?girliest lead by a men? cea mai feminina asecensiune a unui
barbat.
Mihaela:
Mie mi s-a spus ca voi merge cu Althea cu camioneta ei si cu Jeff, si catelusa
Lisa, cainele Althea-i. Ne-am schimbat planurile cand am vazut ca ploaia se
inteteste pe masura ce ne apropiem de faleze si ne-am indreptat spre Battle of
the Bulge, unde exista un traseu in grota, adapostit de ploaie. Teama principala
nu era lipsa aderentei ci teama de a nu iesi asigurarile in cazul unei cadri din
greasia inmuiata de apa. Grota era ocupata de alti cataratori internationali Irlanda
si Mexic, asa c-am riscat pe o surplomba de langa grota, pe o fisura ingusta
care se largea spre top Crack Attack 5.11a. Dupa ce-am privit-o si-am ascultat-o
cu atentie pe Althea care-mi construia manusile de protectie, am privit-o cu
luare-aminte cum urca foarte repede cu miscari de felina pe fisura in sus
plasand cam la 2 metri si ceva cate un ?friend? si nu parea foarte greu. M-am
legat in coarda si-am incercat sa fac si eu la fel: mainile in fisura, una
deasupra celeilalte, apoi picioarele? dar pozitia nu era deloc comoda si
picioarele dureau ingrozitor. Dupa asigurarile celorlalti ca durererea e ok si
n-o sa se rupa nimic, am strans din dinti, am revenit la pozitie si-am incercat
sa si urc? durea, era obositor, dar mergea atata timp cat fisura a fost pe
masura mainilor mele mici; doar ca dupa cativa metri fisura se largea si mainile
nu mai stateau in fisura, asa c-am ramas in coarda intreband ce fac in
continuare. Althea imi explica zambind tehnica de blocare a maini prin indoirea
degetor, sau cheia directa si inversa cu degetul mare; si bucuroasa am continuat
conform indicatiilor, pana fisura a devenit si mai mare si am cazut din nou
dezarmata. Cei de jos, amuzati, imi explica despre cheia de pumn: inchizi pumnul
in fisura, apoi il intorci. Si asa sontac sontac, mai cu cate o lasare in coarda
din cauza oboselii sau a lipsei de concentrare la picioare sau la maini, mai cu
cate-un sfat, am ajuns si-n top. Yupii primul traseu de crack! Toti ma felicitau
de zici c-am reusit cine stie ce performanta? dar adevarul e ca n-a fost usor.
Trebuie sa fii atent la pozitia mainilor, una in cheie de deget inversa, alta cu
cheie de pumn, picioarele care dor dar trebuie intepenite in fisura in pozitii
dintre cele mai ciudate, si-apoi miscarea: cat de sus sa urc mana ca sa nu
obosesc prea tare si sa ma pot tine pana o urc pe cealalta; dar ce cheie sa fac
daca fisura se modifica, si cum sa intepenesc picioarele, in partea mai ingusta
cu varful degetelor sau in partea larga a fisurii unde intra tot piciorul?
Ploaia m-a racorit repede si ne-am grabit sa strangem coarda si sa ne inghesuim
in grota. Ceilalti tocmai terminau de parcurs traseul de-aici, Cave Crack dat
5.11a, desi unii sustineau c-ar fi mai greu din cauza lipsei pozitiilor de
odihna. Era o fisura intr-un diedru care tenta foarte tare sa intri in bavareza;
dezavantajul era forta necesara mai mare si lipsa vizibilitatii pentru plasarea
asigurarilor. Cu greu am reusit s-ajung si-aici in top, dar am folosit mult
bavareza. Sus pe ultima portiune se putea folosi partea opusa a grotei si totul
era mult mai usor? in general era mult mai usor in traseele cu prize de picioare
sau unde exista si o a doua fisura paralela.
Dar acesta era Indian Creek: cel mai curat stil de crack de multe ori impus de
roca sedimentara pe care prizele de fata lipsesc sau sunt foarte friabile. Cele
ami multe trasee se desfasoara pe o singura fisura pe care trebuie sa urci ca si
pe-o scara cu ambele maini si picioare intepenite in aceeasi fisura cu diverse
chei. E o tehnica complet noua mai ales pentru cataratorii de calcar si vorbind
si cu alti cataratori am ajuns la concluzia ca necesita si o anumita mobilitate
a gleznelor dobandita probabil treptat, prin exercitiu.
In continuare, dat fiind ca ploaia nu se mai opera, Althea si Edgardo au inceput
un concurs de anduranta pe Cave Crack, dar pe cand termina Althea a 10-a tura
fara pauza s-a intepenit coarda in fisura si-a urmat un procedeu complicat de
recuperare, dupa care-au iesit in sfarsit si cateva raze de soare de dupa
perdeaua groasa de nori, iar lumea s-a grtabit sa catere sau sa-i admire pe cei
care se catarau pe Ruby?s Caf 5.13a, unul dintre cele mai appreciate trasee din
Indian Creek. Ne-am bucurat si pentru Claudiu Miu care-a reusit in cele din urma
sa-l parcurga; bravo Claudiu! Pentru conationalul nostru dificultatea nu era la
tavan, ca si pentru restul lumii, ci la fisura de inceput :.
N-am indraznit Rubys Caf, dar am mai reusit sa urc vreo doua trasee din zona.
Am tras tare de mine? fara tehnica se foloseste foarte multa forta pe care eu
n-o prea am. N-am reusit sa invat pozitia de echilibru si miscarea de balans pe
picioare, nici macar nu reuseam sa fac picioarele sa stea in fisura. De multe
ori treceam in bavareza si cadeam din cauza aderentei slabe a picioarelor puse
in opozitie pe perete, sau ma trezeam cautand prize pe fetele de langa fisura;
am renuntat dupa ce-am sfarmat cateva si-am ramas cu nisipul in mana.
Ne-am intors veseli in tabara pe ritmuri de muzica hippie. Eram obosita dar
plina de entuziasm si i-am povestit lui Mihai pe nerasuflate experientele din
acea zi, din fericire mai scurta din cauza vremii. Ne-am strans dupa cina in
jurul focului de tabara incercand sa cunoastem cat mai multi participanti si
ascultand cu interes cum e prin alte tari, cum se catara pe-acolo, pe ce tip de
roca, si nu in ultimul rand experientele lor.
