- primul salvamontist roman decedat in timpul unei acţiuni de salvare
Prima etapa de iarna a campionatului republican de alpinism - seniori desfasurata in perioada 11 15 martie 1980 avea programata ascensiunea muchiei Albotei si a Creastei Arpaselului. Impreuna cu Mihai Pupeza am fost desemnat arbitru de traseu, cu sarcina de a da plecarea in bloc, la ora 6,00 a celor 14 echipe de la cabana Arpas si dupa una sau doua zile sa le consemnam sosirea, la cabana Balea Lac. Toate detaliile tehnice ale desfasurarii etapei erau cuprinse in regulamentul campionatului, mai puţin un mic amanunt: de doua saptamani ningea continuu si stratul nou de zapada depasea un metru adancime.
Echipele de seniori erau foarte bine pregatite pentru aceasta etapa, de caţiva ani se tot parcurgeau crestele nordice ale masivului Fagaras si riscul de avalanse pe acest traseu era acceptabil, deoarece ascensiunea urma tot timpul linia accidentata a crestei, cu gradul II si III de dificultate. Avand in vedere ninsoarea abundenta care nu se mai oprea, impreuna cu echipele, am hotarat ca in prima zi sa urcam pe creasta pana in punctul numit Furca Albotei, iar seara sa ne intoarcem la cabana.
In ziua urmatoare urma sa urcam cu toate echipamentele pe urma sapata si sa atingem joncţiunea muchiei Albotei cu Creasta Arpaselului, iar cei mai tari puteau sa ajunga chiar pana la Balea.
Noi doi, ca arbitrii de traseu, am profitat de prevederile regulamentului si am insoţit echipele de seniori, cu care concurasem cu un an in urma, pe acelasi traseu.
Numai ca planurile noastre au fost spulberate, deoarece seara la cabana Arpas am primit o veste trista, decesul colegului si prietenului noastru Ghiţa Pascu, intr-o avalanţa pe Fruntea Moasei. In consecinţa am primit ordin de la dl. prof. Alexandru Floricioiu sa anulam etapa si sa ne deplasam la cabana Suru pentru a ne alatura membrilor Salvamont Sibiu in cautarea alpinistului prins in avalansa.
In aceeasi zi de 12 martie am plecat cu toţii la Suru si am stabilit un plan de acţiune impreuna cu sibieni, in frunte cu Ioji, Gimmy Meltzer, Egin Scheiner si alţi 30 de salvamontisti de mare competenţa si experienţa montana.
In ziua de 13 martie, la doua zile dupa accident, am stabilit ca jumatate din efectivele unite sa se deplaseze la baza avalansei, aflata pe firul vaii, la cca 300m de muchia Fruntea Moasei, aproximativ la liziera padurii, unde se presupunea ca ajunsese victima.
Dimineaţa pe un frig cumplit, cel puţin 20 de grade sub zero, am urcat cu alpinistii si salvamontisti pe cresta si ne-am legat in corzi pentru a cobora in fundul vaii.
Pe panta foarte inclinata si cu zapada pana la brau, am sapat un urma adanca de peste un metru, care serpia printre copaci si jnepeni. Dupa care, cu sondele primite de la salvamontisti, am inceput o sondare sistematica pe o laţime de cca 10m si lungime de cca 150 m, cat avea suprafaţa avalansei.
La inceput am avut un mare noroc ca dupa vreo sase ore de cautari l-am gasim pe Ghiţa si am inceput retragerea spre creasta. Dar si mai mare sansa am avut ca pe durata cautarilor noastre nu s-a declansat spontan sau datorita acţiunii versantul stang al vaii, suspendat deasupra noastra pe o lungime de peste 1 km si cu o laţime de cateva sute de metrii.
Pericolul a fost enorm, deoarece riscul poate fi apreciat la gradul maxim, de cinci, dupa scala actuala si toţi cei 25 de alpinisti si salvamontisti am fi putut fi acoperiţi de alţi 5 6 m de zapada, exact cum s-a produs avalansa de pe versantul drept al vaii.
Din nefericire norocul nostru nu a ţinut pana la final, deoarece la urcarea echipelor in cresta o mica fasie de zapada, de cca 8 m laţime si 80 m lungime s-a rupt si toate persoanele nelegate in coarda au fost antrenate in avalanţa si ingropate, parţial sau total, la picioarele noastre. Cu singura sonda disponibila, pe care ma straduisem zadarnic sa o desurubez, din cauza mainilor ingheţate, am sondat si am recuperat imediat pe toţi pe care i-am vazut adusi de noua avalansa.
Am discutat cu seful de formaţie despre situaţia existenta si Ioji i-a pus pe salvamontisti sa se numere, asa cum prevede procedura. Pe alpinisti nu a fost cazul sa-i numaram deoarece toţi au urcat legaţi in coarda, pe echipe, ca la coborare.
In urma numararii s-a constatat lipsa lui Robert Ungureanu, care se afla undeva mai in dreapta avalansei si care nu a putut fi observat de noi fiind astupat complet in timpul curgerii zapezii. Imediat am sondat si partea de jos a noii avalanse si dupa cca 20 de minute l-am gasit, la nici jumatate de metru adancime.
Sub indrumarea dr. Ivan, medicul legist al judeţului Sibiu, care si dansul a fost bine izbit de un copac in aceasta mini avalasa, am resuscitat timp de doua ore pe Robert, dar orice efort a fost in zadar.
Sub ochii nostrii, intr-un mod incredibil de simplu si de stupid, s-a petrecut trecerea in nefiinţa a unui salvamontist, in timpul si din cauza unei acţiune de salvare.
Cat de imens a fost riscul unei adevarate catastrofe si cat de mare a fost pierderea unui coleg asteptat acasa de trei copii las la latitudinea fiecarui cititor sa aprecieze.
La fel ca si utilitatea si oportinitatea acţiunii de cautare a primei victime, deoarece dupa 48 de ore si in condiţiile climatice de producere a avalansei sansele sale de supravieţuire erau oricum zero.
Bucuresti 22 decembrie 2008
Dan Vasilescu
